Depășirea unor probleme prin conectarea cu sinele autentic

Așa cum am mai spus si în articolul anterior, totul pornește de la relația cu sinele. De acolo trebuie să
pornim pentru a ne schimba viața.
Dezechilibrele încep să apară atunci când mintea și acțiunile noastre nu sunt în acord cu sufletul nostru.
Așa cum spunea Eckhart Tolle în cartea “Puterea Prezentului”, noi nu suntem totuna cu mintea.
Mintea noastră are încă de la naștere programe scrise de familie, societate, experiențe trăite și trimite
mesaje în permanență, facând extrem de dificilă conexiunea noastră cu sufletul. Prin diverse practici,
meditație, yoga, hipnoterapie, încercăm să punem mintea conștientă pe pauză pentru a descoperi ce
este dincolo de ea. Și ce descoperim este iubire, pace, liniște, acceptare, absolut, adică sinele autentic.
Voi împărtăși cu voi o ședință de hipnoterapie. Este una dintre ședințele mele făcute ca pacient prin care
am încercat să mă reconectez cu sinele meu pentru a identifica soluția la o problemă pe care o aveam în
perioada respectivă.

Ședințele de hipnoterapie sunt unice pentru fiecare individ


În primul rând, este foarte important de menționat că prin ședințele de hipnoterapie noi ne conectăm
cu ghizii noștri spirituali, îngeri, arhangheli iar dacă suntem deschiși și pregătiți ne putem conecta chiar
cu energia divină. Pentru această conectare este mult de lucru cu noi înșine, dar rezultatele sunt
minunate.
Această conectare cu energii pozitive, cu ghizii tăi spirituali și cu energia divină îți readuce pentru câteva
secunde sentimentul de “acasă”, te conectează cu iubirea necondiționată, sentimentul de care noi, ca
oameni, ne-am îndepărtat. Această energie pur pozitivă, o dată accesată, rămâne în interiorul tău și vei
putea să o accesezi din nou ori de câte ori vei avea nevoie.
Înainte să mă întorc la ședința mea de hipnoterapie mai trebuie precizat că în hipnoză unii oameni văd
pur și simplu cum se desfășoară evenimentele, alții simt, aud, alții intuiesc. Eu, de exemplu, de multe ori
văd doar imagini, ca niște poze și mă conectez cu sentimentul corespunzător acelei imagini.

Conectarea în ședințele de hipnoterapie

În ședința mea m-am conectat cu 3 momente (evenimente), 3 poze aș spune, două din viața actuală și
una dintr-o viață anterioară. În această ședință mi-am pus intenția să aflu de ce sunt stresată în ceea ce
privește situația financiară și cum aș putea sș depășesc această stare.
“Poza” din primul eveniment era cu mine la 25 de ani. Eram fericită, mulțumită și foarte împăcată cu tot
ce este în jur. Simțeam multă iubire atât în mine, cât și în exterior. Acest sentiment era suficient pentru
fericirea mea de parcă orice altceva nu mai conta.
În al doilea eveniment m-am văzut din nou o domnișoară, din Spania, de aproximativ 20 ani. În această
ședință m-am conectat cu sentimentul iubirii reciproce și necondiționate din nou, dar era totul mult mai
intens. Mi-am văzut părinții și copilul. Eram fericită, aveam tot ce îmi doream, am simtit din nou foarte
multă iubire, simțeam cum primeam și dăruiam la rândul meu, iar acest lucru mă făcea foarte fericită. A
fost un moment în care efectiv mi-au curs lacrimi de fericire.
În al treilea eveniment am fost din nou în viața actuală, la o vârstă apropiată de cea din prezent, eram cu
o persoană care a făcut parte din viața mea pentru un timp. Fericirea și iubirea le aveam în suflet, la fel
ca în primele imagini, însă nu reușeam să mai dăruiesc. Simțeam că persoana de lângă mine efectiv nu
vibra la fel ca mine, iar acest lucru îmi crea un blocaj.

Ghizii spirituali și de ce-urile din sesiunile de hipnoterapie


M-am conectat cu ghidul meu spiritual și l-am întrebat de ce mi s-au arătat aceste imagini și ce
relevanță au ele pentru mine și intenția pusă de mine la începutul ședinței.
În primul rând, am fost reconectată în această ședință cu sufletul meu, care este iubire, pace, fericire (în
fuga de zi cu zi efectiv uităm cine suntem, ne identificăm cu mintea, cu societatea, cu problemele).
Această reconectare a fost necesară și extrem de utilă pentru a redescoperi cine sunt eu de fapt.
Apoi am simțit cum poți fi blocat/blocată de exterior dacă permiți acest lucru.
La final, ca soluție la problema mea a fost o imagerie unde m-am vizualizat în mijlocul unui cerc, fericită,
veselă, emanând iubire, iar toate aceste sentimente făceau ca absolut tot ce aveam nevoie în această
lume fizică să graviteze în jurul meu. Practic, “motorul” lucrurilor de care aveam nevoie era starea mea
de fericire și iubire interioară. Totul gravita perfect atâta timp cât eu îmi mențineam starea. În
momentul când starea mea se schimba (de ex., prin perturbatori externi, ca în al doilea eveniment sau
stres, griji), mă îndepărtam de la ce sunt eu cu adevărat și totul se pierdea precum un domino.
Am păstrat aceste sentimente cu care m-am conectat și trebuie să recunosc că fac apel la ele ori de câte
ori mă observ că devin stresată sau îngrijorată. Este ușor acum pentru mine să mă reconectez la acele
sentimente și într-adevăr observ cum tot ce este în jurul meu se schimbă o dată cu starea mea
interioară.
Încă o dată hipnoterapia mi-a demostrat că este o terapie deosebită, cu efecte puternice care au loc
direct în subconștient.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *